2 minute de citit

APDRP a efectuat plăţi pentru agricultură şi dezvoltare rurală în valoare de 4,02 miliarde de euro

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a anunţat că a efectuat până în prezent plăţi către beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) în valoare de 4,02 miliarde de euro.

„Din această sumă, 2,29 miliarde de euro reprezintă plăţi pentru finanţarea proiectelor de investiţii derulate prin PNDR pentru dezvoltarea agriculturii şi a mediului rural, iar restul, 1,73 miliarde de euro, reprezintă plăţi directe efectuate către fermieri.”, se arată în comunicatul APDRP.
Agenţia precizează că România a absorbit iniţial şi 561 de milioane de euro, fonduri care reprezintă avansul acordat de Comisia Europeană în momentul demarării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.

Un grad de absorbţie de aproape 50%
Cumulând avansul şi plăţile efectuate, rezultă un total de aproximativ 4,6 miliarde de euro (4,58 miliarde de euro) fonduri atrase efectiv pentru România de către APDRP, ceea ce reprezintă un grad de absorbţie al fondurilor europene de aproape 50% din totalul fondurilor disponibile pentru dezvoltare rurală, până în 2015.

Pentru efectuarea plăţilor, APDRP trebuie să primească din partea beneficiarilor proiectelor de investiţii Cereri de Plată, pe care, după verificarea documentară şi pe teren, le decontează – sunt decontate doar acele cheltuieli efectuate care sunt eligibile, sunt justificate cu documente valabile şi sunt în conformitate cu prevederile proiectului aprobat pentru finanţare.

Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×