1 minut de citit

ANM: Umiditatea din solul agricol rămâne la un nivel scăzut în cea mai mare parte a zonelor de cultură

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 21-27 august, conţinutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm în cultura neirigată de porumb va prezenta în continuare valori scăzute (secetă pedologică moderată) şi deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică şi extremă), în cea mai mare parte a zonelor de cultură.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole, procesele vegetative la speciile prăşitoare şi pomi-viticole vor fi afectate, în special pe arealele agricole unde se înregistrează deficite ridicate de apă în sol.

Din punct de vedere meteorologic, în perioada menţionată va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, pe întreg teritoriul agricol al ţării, iar în zonele sudice şi vestice vremea va fi chiar caniculară.
Specialiştii ANM prognozează temperaturi maxime ale aerului între 29 şi 39 grade Celsius, la scara întregii ţări, şi minime între 10 şi 24 grade Celsius, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, posibil mai scăzută în depresiuni.

De asemenea, sunt posibile ploi locale cu caracter de aversă, reduse cantitativ, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, îndeosebi în nordul şi estul ţării.

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×