Producţia totală de carne a crescut cu 4% în 2011, comparativ cu anul 2010, iar producţiile de lapte şi ouă au înregistrat creşteri cu 1,9%, respectiv cu 2,1% în perioada menţionată, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).
Producţia de lână, însă, a înregistrat o scădere cu 7% în 2011, faţă de anul anterior.
Potrivit datelor INS, greutatea animalelor şi păsărilor destinate sacrificării pentru consum a crescut cu 4%, creşterile provenind de la ovine şi caprine cu 10%, de la păsări cu 7%, de la bovine cu 3,4% şi de la porcine cu 0,7%.
În anul 2011, comparativ cu anul 2010, structura pe sortimente a producţiei de carne arată creşterea ponderii producţiei de carne de pasăre (+1 puncte procentuale), de ovine şi caprine (+0,5 puncte procentuale), fiind în scădere ponderea producţiei de carne de porcine (-1,4 puncte procentuale) şi de bovine (-0,1 puncte procentuale). Ponderea producţiei de carne la alte specii a rămas constantă.





