2 minute de citit

CE ar putea aproba finanţarea unui program de investiţii pentru irigaţii

Comisia Europeană ar putea aproba finanţarea unui program de investiţii dedicat infrastructurii de irigaţii şi sursei de apă, acest aspect fiind confirmat, în aceste zile, de comisarul european Dacian Cioloş, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

„Comisarul Dacian Cioloş a confirmat că ceea ce doresc să fac prin acest program de irigaţii este fezabil din punct de vedere al Comisiei Europene. Practic, este pentru prima dată în România când vom avea un program special dedicat infrastructurii de irigaţii şi sursei de apă. Până acum niciun alt stat membru nu a mai solicitat aşa ceva, deşi există un mic precedent în Portugalia, după care vom fundamenta şi noi cererea către Comisia Europeană”, a subliniat şeful MADR.
Potrivit acestuia, finanţarea acestui program din fonduri europene va reprezenta un ajutor extrem de important pentru sectorul agricol din România. „Dacă România va avea acces la acest program pe care vreau să îl solicit Comisiei Europene, va fi un ajutor extrem de important pe care îl vom aduce sectorului agricol. În 22 de ani, toţi au considerat irigaţiile o prioritate, dar nimeni nu a venit cu un proiect atât de mare de investiţii”, a adăugat şeful MADR.

irigatii_b

Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, a declarat luni, la Bucureşti, că România trebuie să gândească câteva proiecte mari, care să susţină dezvoltarea agriculturii în viitor.
sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×