2 minute de citit

Ministerul Agriculturii a stabilit noi condiţii de acordare a cotei de lapte

Modificarea Ordinului nr. 83/2009 privind stabilirea condiţiilor de acordare a cotei individuale de lapte din rezerva naţională a fost aprobată, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Astfel, au fost aduse modificări la condiţiile de acordare a acesteia, printre care şi reglementarea a două perioade de depunere a cererilor de acordare a cotelor de lapte din rezerva naţională.

Sunt incluşi producătorii care îşi extind activitatea şi exploataţiile nou înfiinţate
Statul român, prin MADR, va include în sistemul de cotă de lapte şi producătorii care îşi extind activitatea, precum şi exploataţiile nou înfiinţate.
Astfel, producătorii care deţin noi exploataţii pot solicita cotă de lapte în funcţie de finalizarea investiţiei şi începerea activităţii, pentru a putea livra lapte către procesator, fără a-i fi percepută taxa în avans.

S-au redus cantitatea şi efectivul minim
De asemenea, prin noul ordin a fost micşorată cantitatea minimă ce poate fi acordată de la rezerva naţională, precum şi efectivul minim de vaci de lapte, pentru a da posibilitatea producătorilor să-şi comercializeze producţia de lapte, ca urmare a faptului că în rezerva naţională există o cantitate suficientă de cotă.

sticle-de-lapte_b

Potrivit MADR, România poate solicita Comisiei Europene aprobarea conversiei la nivel naţional a unei cantităţi de cotă de la vânzări directe către livrări în cazul în care disponibilul din rezerva naţională pentru livrări este epuizat.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×