2 minute de citit

În Vrancea se verifică situaţia perdelelor forestiere

Autorităţile statului nu deţin o evidenţă clară a situaţiei perdelelor forestiere din judeţul Vrancea din cauza retrocedărilor făcute în ultimii ani. În acest sens, prefectul de Vrancea, Sorin Hornea, a cerut înfiinţarea unei comisii mixte la nivelul instituţiilor deconcentrate care să analizeze situaţia perdelelor forestiere de protecţie din judeţ.

Acesta a afirmat că sunt erori făcute la retrocedarea suprafeţelor pe care au fost înfiinţate perdele forestiere de către pădurarii statului. „S-au retrocedat perdele forestiere, dar în titlul de proprietate era înscris teren arabil şi copacii pot fi oricând tăiaţi”, a explicat prefectul Hornea.

Prefectul a cerut ca din comisia de analiză a situaţiei perdelelor forestiere să facă parte reprezentanţi de la Direcţia Silvică, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Direcţia Agricolă.

De altfel, reprezentantul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Focşani a precizat că sunt zone cu perdele forestiere al căror proprieter nu este cunoscut nici acum. În această situaţie, oricând aceste suprafeţe pot fi tăiate fără ca nimeni să poată reclama acest lucru.
sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×