Producţia de cafea a Cubei a trecut de 7.000 de tone în 2011, în creştere cu 24 de procente comparativ cu 2010, a anunţat marţi cotidianul oficial Granma.
Potrivit sursei, producţia de cafea în 2011 s-a situat la 7.100 de tone, cu 10% peste planul de producţie de 6.443 de tone şi cu 24% mai mult comparativ cu producţia din 2010. De asemenea, calitatea recoltei s-a îmbunătăţit în condiţiile în care 85% din boabe sunt de calitate superioară.
Şi suprafaţa cultivată ar urma să crească de la 7.100 de hectare în 2011 până la 8.500 de hectare în 2012. Programul de relansare a stabilit o ţintă de producţie de 22.000 de tone pentru anul 2015, potrivit Granma.
Cuba a înregistrat în 2009 una din cele mai slabe recolte de cafea din istorie, 5.500 de tone.
sursa: Agerpres





