2 minute de citit

CE lansează campania de informare „Forum european”

Reprezentanţa Comisiei Europene în România (RCE) anunţă lansarea în data de 13 martie a campaniei „Forum european”. 

Campania face parte din strategia RCE de aducere în atenţia opiniei publice a celor trei priorităţi ale Comisiei Europene (CE) pentru anul 2012 – guvernanţa economică a statelor membre, cadrul financiar multianual 2014 – 2020 şi strategia pentru creştere economică Europa 2020.

Prima ediţie a dezbaterilor îi va avea ca invitaţi pe ministrul Afacerilor Europene Leonard Orban, pe şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Niculae Idu şi pe profesorul universitar doctor Daniel Dăianu.

Lansarea campaniei are loc pe fondul semnării Tratatului privind Stabilitatea, Coordonarea şi Guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare de către statele membre ale Uniunii Europene. Scopul tratatului îl reprezintă crearea condiţiilor necesare unei creşteri economice mai puternice precum şi coordonarea din ce în ce mai strânsă a politicilor economice din zona Euro.

Principalul obiectiv al campaniei „Forum european” este conştientizarea de către opinia publică a detaliilor referitoare la Tratatul privind Stabilitatea, Coordonarea şi Guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, la pachetul legislativ referitor la guvernanţa economică a statelor membre ale Uniunii Europene, precum şi la cadrul financiar multianual pentru perioada 2014 – 2020.

Cisteste si...

bolojan pleaca

A căzut Guvernul Bolojan!

Guvernul Bolojan a căzut cu 281 de voturi pentru. Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR la adresa Executivului […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×