2 minute de citit

Vremea nefavorabilă a condus la creşterea preţurilor produselor alimentare

Indicele preţurilor produselor alimentare mondiale, elaborat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), a revenit pe creştere în luna ianuarie 2012, pentru prima dată după şase luni de scădere, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a anunţat FAO.

FAO dă lunar publicităţii propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate de un coş de alimente format din cereale, oleagionase, lactate, carne şi zahăr.

În luna ianuarie 2012 acest indice a înregistrat o creştere de 2% comparativ cu luna decembrie 2011, aceasta fiind prima creştere înregistrată după luna iulie 2011. Luna trecută indicele calculat de FAO se situa la valoarea de 214 puncte, în continuare sub nivelul de vârf de 236 de puncte înregistrat în luna februarie 2011.

Preţul uleiului – pe primul loc în topul creşterilor
Toate produsele alimentare urmărite de FAO au crescut luna trecută, în frunte cu uleiul, urmat de zahăr, cereale, produse lactate şi carne.
„Vremea nefavorabilă care loveşte în prezent regiunile producătoare cheie precum America de Sud şi Europa a jucat un rol şi rămâne o sursă de îngrijorare”, a explicat economistul FAO, Abdolreza Abbassian. În schimb, nivelul dolarului american şi preţul petrolului, care deseori sunt citate drept cause ale acestui tip de creştere, nu par să fi jucat un rol major în luna februarie.

Alimente în supermarket_b

Potrivit Organizaţiei, indicele preţurilor la ulei a crescut cu 3% în ianuarie, din cauza unei cereri puternice pentru ulei de palmier şi de soia, combinată cu un declin sezonier al producţiei de ulei de palmier. De asemenea, indicele pentru preţurile cerealelor a crescut cu 2,3% în ianuarie. Porumbul a înregistrat cea mai puternică creştere, 6%. Grâul a crescut şi el dar într-un manieră mai puţin semnificativă.

Preţul zahărului a crescut cu 2,2%  în ianuarie, dar rămâne mai mic cu 20% faţă de nivelul din luna ianuarie 2011. Creşterea se datorează în special vremii nefavorabile din Brazilia, primul producător şi exportator mondial de zahăr.
FAO a avertizat că producţia mondială de alimente trebuie să crească cu 70% până în 2050 pentru a putea hrăni populaţia plantei care ar urma să ajungă la nouă miliarde de persoane.
Sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×