În privinţa fondurilor europene, obiectivul este să aducem în ţară şase miliarde de euro pe fonduri de coeziune şi pe fondurile din agricultură şi care să asigure modernizarea ţării noastre, a declarat premierul României Emil Boc.
Premierul a anunţat că, în anul 2012, Executivul şi-a propus atragerea a şase miliarde de euro din fonduri europene şi alocarea a 38,1 miliarde de lei pentru susţinerea investiţiilor şi asigurarea locurilor de muncă.
„De asemenea, având în vedere că suntem într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, uitându-ne la ce se întâmplă în Europa, am decis susţinerea masivă a investiţiilor publice cu bani de la bugetul de stat şi avem în vedere alocarea sumei de 38,1 miliarde de lei pentru a susţine investiţiile în această ţară. Obiectivul este acela de a termina proiectele începute şi care aduc beneficii pentru oameni.(…) Implicit se vor regăsi aceste investiţii publice în mai multe locuri de muncă pentru români”, a declarat Emil Boc.

Premierul a explicat că Guvernul are în plan şi realocarea unor bani proveniţi din fonduri europene, prioritatea în acest sens fiind programul de reabilitare termică a blocurilor, dar şi că în 2012 se vor menţine programele „Prima Casă”, „Cardul Kogălniceanu” , cel al tinerilor debutanţi în afaceri.
sursa: Agerpres





