Ministrul interimar al agriculturii, vicepremierul Tanczos Barna, și-a început conferința de presă, susținută miercuri, la Guvern, cu un mesaj de condamnare a violențelor declanșate marți, în Piața Victoriei din București, la protestul crescătorilor de ovine.
„Fermierii au dreptul legitim să protesteze. Să protesteze într-un protest organizat, anunțat, autorizat, au dreptul să protesteze și-n cadrul unui protest spontan. Este absolut inadmisibil ca acest drept legitim și revendicările legitime ale lor să fie denaturate, să fie confiscate și să fie transformate în acțiuni violente, absolut reprobabile.
Condamn cu fermitate toate actele de vandalism, de violență care au avut loc ieri (marți n.r.) în Piața Victoriei, toate încercările de confiscare a acestor revendicări legitime și sper să nu se mai întâmple niciodată. Am mai avut proteste din partea fermierilor, nu de mult, acum câteva săptămâni, proteste anunțate, autorizate, un protest care s-a terminat cu un dialog constructiv de peste două ore, un protest la care eu, personal, am invitat asociațiile organizatoare, care au anunțat protestul, aici, la un dialog în Palatul Victoria, și am avut un punct de plecare și un dialog constructiv din care au rezultat acțiuni comune împreună cu fermierii,” a spus ministrul interimar al agriculturii.





