4 minute de citit

Scheme de ajutor pentru crescătorii de oi și capre!

Schemele de ajutor financiar pentru crescătorii de oi și capre a fost tema centrală a discuțiilor din cadrul ședinței de lucru ținută cu reprezentanții oierilor de ministrul interimar al agriculturii, Tanczos Barna, și conducerea Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ).

„ȘEDINȚĂ DE LUCRU LA MADR: VIITORUL SECTORULUI OVIN ȘI CAPRIN DIN ROMÂNIA

1 septembrie 2026, domnul Tánczos Barna, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, împreună cu echipa domniei sale din cadrul MADR, a fost prezent alături de conducerea și specialiștii Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu” la ședința de lucru desfășurată în Amfiteatrul Agenției Naționale pentru Zootehnie și dedicată viitorului sectorului ovin și caprin din România — un sector aflat sub presiune, dar susținut de oameni puternici, dedicați și determinați să meargă mai departe.

sedinta anz

La întâlnire au participat societățile de ameliorare recunoscute, care derulează programe de ameliorare aprobate, precum și părțile terțe autorizate cărora le-au fost externalizate activități de testare a performanțelor în cadrul acestor programe.

TEMA CENTRALĂ: SCHEMELE DE AJUTOR FINANCIAR

Subiectul care a generat cele mai multe intervenții a fost modul de acordare a sprijinului financiar instituit prin OUG nr. 61/2023, respectiv finanțarea serviciilor de întocmire și menținere a registrelor genealogice, precum și a testelor și controalelor obligatorii.
Organizațiile, în calitatea lor de reprezentanți ai crescătorilor, au subliniat consecvent faptul că fără sprijin financiar, programele de ameliorare și dezvoltarea fermelor nu pot continua. În acest context, s-a analizat în perspectivă:
📌 Continuarea finanțării pentru anul 2027;
📌 Integrarea sectorului în viitoarea Politică Agricolă Comună 2028–2032.

Tranziția către testarea genomică: Din discuții și analize s-a desprins ideea că România trebuie să intre într-o nouă etapă a ameliorării genetice, și anume testarea genomică, cu accent pus clar pe animalele de reproducție de rasă pură, deoarece ele asigură difuzarea progresului genetic în populații.
Mesajul comun al participanților a fost unul puternic: sectorul are nevoie de stabilitate, predictibilitate și respect pentru munca depusă în fiecare fermă.

SITUAȚIA EPIDEMIOLOGICĂ LA OVINE ȘI CAPRINE
Variola ovină și caprină (POX) și Pesta Micilor Rumegătoare (PPR) continuă să afecteze ferme din mai multe județe. Crescătorii au cerut măsuri unitare pentru protejarea efectivelor din programele de ameliorare. S-a subliniat că bolile nu afectează doar fermele, ci și exporturile, mișcările intracomunitare, registrele genealogice și viitorul genetic al raselor românești.

MESAJUL MINISTRULUI AGRICULTURII
Domnul ministru Tánczos Barna a ascultat cu atenție propunerile și solicitările organizațiilor din ameliorare, subliniind:
🔹 Necesitatea alinierii la standardele calitative europene;
🔹 Importanța consolidării activităților de ameliorare;
🔹 Angajamentul MADR de a promova și susține acest domeniu, în interesul fermierilor și al României.
Domnia sa și-a exprimat întreaga susținere pentru un sector ovin și caprin puternic, modern și competitiv, în care munca crescătorilor să fie recunoscută și promovată.

sedinta anz doi

EVALUAREA EFECTIVELOR ȘI CONCLUZIILE ANZ
Agenția Națională pentru Zootehnie a supus analizei evoluția efectivelor din programele de ameliorare, atât din punct de vedere numeric, cât și calitativ. Concluziile au evidențiat că:
✔️ Numărul animalelor de rasă pură reprezintă un factor critic pentru realizarea obiectivelor programelor de ameliorare;
✔️ Cu cât populația de rasă pură este mai mare, cu atât selecția genetică este mai precisă pentru caracterele vizate;
✔️ Managementul împerecherii și gestionarea genofondului populației (imigrație și emigrație) sunt elemente esențiale pentru atingerea obiectivelor;
✔️ Registrele genealogice și programele de ameliorare sunt permanent controlate și evaluate de ANZ pentru a asigura alinierea la obiectivele aprobate.

Agenția Națională pentru Zootehnie, prin conducerea sa, adresează mulțumiri tuturor participanților pentru prezența în număr atât de mare, pentru profesionalismul demonstrat și pentru atașamentul constant față de instituție și față de misiunea comună de a proteja și dezvolta sectorul ovin și caprin din România.

Devotamentul crescătorilor, al operatorilor de ameliorare și al specialiștilor reprezintă fundamentul pe care se construiește progresul genetic al raselor românești, iar dialogul deschis din cadrul acestei ședințe confirmă încă o dată că doar împreună putem asigura stabilitatea, modernizarea și competitivitatea unui sector de importanță națională,” se arată în comunicatul ANZ.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×