1 minut de citit

Ce sumă pe cap oaie/capră iau de la APIA crescătorii de oi/capre!

Crescătorii de oi și/sau capre, eligibili pentru subvenția europeană PD-24 – Sprjin cuplat pentru venit – ovine-caprine, beneficiază în avans de 75% din cuantumul acestei subvenții, stabilit pentru acest an de cerere, conform regulamentului european, în vigoare din iulie 2026. Potrivit aceluiași regulament, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) poate demara plățile în avans mai devreme de data de 16 octombrie.

Conform Planului Național Strategic 2023-2027, cuantumul unitar planificat al intervenției PD 24, pentru anul de cerere 2026, este de 20,80 euro/cap animal. APIA are aprobare de la Comisia Europeană să le achite crescătorilor 75% din această sumă.

După calculele noastre, un crescător eligibil la plata avansului ar trebui să încaseze de la APIA suma de 15,6 euro/cap de oaie/capră. Anul trecut, APIA a folosit la plată cuantumul unitar minim al acestei subvenții pentru a achita cererile tuturor crescătorilor. Dacă și anul acesta, APIA merge pe cuantumul minim, 12,54 euro/oaie/capră, atunci un crescător va încasa în avans 9,40 euro/oaie/capră.

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×