2 minute de citit

APDRP: Beneficiarii selectaţi pentru proiectele depuse pe Măsura 123 vor primi fonduri în valoare 96 milioane de euro

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va încheia contracte de finanţare în valoare de 96 de milioane de euro cu 114 solicitanţi de fonduri europene nerambursabile pentru proiecte de Creştere a valorii adăugate a produselor agricole şi silvice (Măsura 123).

Potrivit unui comunicat al APDRP, pe pagina oficială de internet a agenţiei, a fost publicat Raportul de selecţie al proiectelor depuse în cadrul sesiunii desfăşurate în perioada 1 – 31 martie 2011. Prin acest Raport, au fost selectate pentru a fi finanţate cu fonduri nerambursabile, 114 proiecte din cele 329 depuse. Valoarea totală nerambursabilă a proiectelor selectate este de aproximativ 96 de milioane de euro.

Cele 114 proiecte vor primi fonduri nerambursabile pentru realizarea investiţiilor privind construirea spaţiilor pentru depozitare (nutreţuri, cereale, cartofi) dotate cu uscătoare sau aparatură de laborator, construirea spaţiilor pentru procesare (ciuperci, cereale, ulei etc.) sau a morilor de făină.

Totodată, investiţiile selectate pentru finanţare prevăd înfiinţarea secţiilor de prelucrare a deşeurilor animale, a fabricilor de nutreţuri combinate, a fabricilor de procesare lapte, a silozurilor, a abatoarelor pentru păsări, a unităţilor de vinificaţie etc.
Cea mai accesată investiţie este cea de construire a spaţiilor pentru depozitarea cerealelor sau a produselor agricole.

Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×