Zeci de meşteri populari din întreg judeţul Suceava participă la ediţia de anul acesta a Târgului de Crăciun, care s-a deschis vineri pe esplanada din faţa Consiliului Judeţean (CJ) Suceava.
Printre expozanţii de anul acesta se numără şi 33 de meşteri populari, care vor expune produse tradiţionale din Bucovina şi obiecte de artă decorativă specifice sărbătorilor de iarnă, respectiv costume populare, ţesături, măşti, sculptură, ceramică, împletituri din nuiele, podoabe.
Pe lângă acestea, la standurile producătorilor prezenţi în cadrul Târgului de Crăciun din Suceava vor fi vândute preparate din carne şi lapte, caşcaval, precum şi prăjituri tradiţionale pentru masa de Crăciun, oferite de membrii Asociaţiei „Produs în Bucovina”.
Spectacole de colinde şi „Ignatul porcului”
În cadrul programului „Crăciun în Bucovina”, tot pe esplanada din faţa CJ Suceava vor avea loc zilnic, până pe 23 decembrie, spectacole de colinde.
Pe 22 decembrie, Muzeul Satului Bucovinean va găzdui „Ignatul porcului”, iar Catedrala Romano-Catolică din Suceava un concert de colinde susţinut de Grigore Leşe.
Târgul de la Suceava va fi deschis până pe 29 decembrie 2011.
De asemenea, un Târg de Crăciun va fi deschis şi în oraşul Gura Humorului, în perioada 20 – 31 decembrie, în apropierea Muzeului Obiceiurilor Populare.
sursa: Agerpres






