2 minute de citit

Parlamentul European a adoptat noi reguli de etichetare a sucurilor de fructe

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat noi reguli de etichetare în cazul sucurilor de fructe şi al nectarurilor, în vederea eliminării confuziilor privind ingredientele acestora.

„Prioritatea noastră a fost să oferim consumatorilor informaţii precise pentru ca aceştia să ştie ce cumpără. Parlamentul a jucat un rol cheie în interzicerea adăugării zahărului în produsele vândute ca sucuri şi în clarificarea prezenţei zaharului sau a îndulcitorilor în băuturi similare”, a declarat raportorul în acest dosar, eurodeputatul spaniol Andrés Perelló Rodriguez (S&D).

Conform regulilor stabilite, un amestec de două sucuri trebuie să aibă în viitor o denumire care să reflecte cu exactitate conţinutul acestuia, spun deputaţii europeni.

Spre exemplu, un amestec de 90% mere şi 10% căpşuni va trebui denumit clar „suc din mere şi căpşuni”. În prezent aceste tip de suc poate fi denumit doar „suc de căpşuni”. Un nume generic de tip „amestec de sucuri” poate fi folosit dacă sunt prezente trei sau mai multe surse de fructe.
Etichetările de tip „fără adaos de zahar” nu vor mai fi permise pe nectaruri conţinând îndulcitori artificiali, cum ar fi zaharina, pentru a pune capăt potenţialelor confuzii.

Aceste reguli mai trebuie să fie adoptate şi de Consiliu pentru a intra în vigoare cât mai curând. Statele membre Uniunii Europene vor avea apoi la dispoziţie o perioadă de 18 luni pentru a-şi adapta legislaţia la noile reguli.
sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×