2 minute de citit

Venitul mediu lunar al fermierilor germani este de peste 2.500 de euro

Venitul mediu lunar al fermierilor germani a crescut cu peste 30% în perioada 2010/2011. Creşterea se datorează în principal evoluţiei preţurilor, potrivit cifrelor publicate de Asociaţia fermierilor germani (DBV).

Astfel, în perioada 1 iulie 2010-30 iunie 2011 deţinătorii de exploataţii agricole au câştigat, în medie, 30.200 de euro, faţă de 22.500 de euro în exerciţiul precedent.

Noile cifre arată că veniturile fermierilor germani au revenit la nivelul din 2007/2008, înainte de prăbuşirea preţurilor provocată de criza economică mondială.

Cu toate acestea, Asociaţia fermierilor germani consideră că un venit mediu lunar puţin mai mare de 2.500 de euro pe persoană este în continuare prea mic, în special având în vedere contribuţiile sociale.

Venitul mediu anual al unui agricultor german – circa 38.500 de euro
În rândul deţinătorilor de exploataţii agricole, cultivatorii se situează pe primul loc, cu un venit mediu anual de 38.500 de euro, în timp ce viticultorii au câştigat doar 24.400 de euro, în medie.

Însă, venitul nu este acelaşi în toate zonele ţării, fiind prezente influenţe şi decalaje regionale. Spre exemplu, fermierii din fosta RDG câştigă mai bine decât colegii lor din Vest. În fosta Germanie de Est, unde exploataţiile agricole sunt mai mari şi mai rentabile, agricultorii au câştigat în medie 41.500 de euro.

În plus, efectivele din agricultură cu crescut şi ele anul trecut cu 1,8% până la 600.000 de persoane.
Preşedintele DBV, Gerd Sonnleitner, a estimat că în exerciţiul 2011/2012 conjunctura ar urma să se înrăutăţească uşor dar pieţele agricole ar urma să rămână relativ stabile.
sursa: Agerpres

Cisteste si...

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×