Opiniile privind reforma sistemului de educaţie din România, exprimate de comisarul european pentru agricultură Dacian Cioloş în timpul recentei sale vizite la Bucureşti, sunt cele ale Comisiei Europene, a declarat, Dennis Abbott, purtător de cuvânt al comisarului european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret Androulla Vassiliou.
Precizarea reprezentantului CE vine după ce săptămână trecută co-preşedinţii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, i-au trimis o scrisoare deschisă comisarului european Dacian Cioloş prin care au solicitat lămuriri referitoare la unele declaraţii ale acestuia privind întâlnirea din 2 decembrie cu ministrul român al educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului Daniel Funeriu.
Potrivit acestora, unele declaraţii ale lui Cioloş „par să nu fie în acord cu declaraţiile comisarului european pentru educaţie, cultura, multilingvism şi tineret Androulla Vassiliou”.
În scrisoarea deschisă trimisă lui Dacian Cioloş, co-preşedinţii USL solicitau şi clarificarea unei serii de citate preluate de pe platforma de presă a Ministerului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, care par să nu fie în acord cu declaraţiile doamnei Androulla Vassiliou, comisar european pentru educaţie, cultura, multilingvism şi tineret, şi totodată menţionarea acordului Comisiei Europene pentru declaraţiile făcute.
„De asemenea, vă rugăm să precizaţi dacă aţi avut mandatul Comisii Europene pentru a-i mulţumi domnului ministru Daniel Funeriu, în numele Comisiei, pentru o lege cel puţin controversata atât în interiorul, cât şi în exteriorul ţării”, menţionau Antonescu şi Ponta în scrisoarea adresată comisarului european Dacian Cioloş.
Sursa: Agerpres





