2 minute de citit

Ministrul Agriculturii: Noua PAC aduce fonduri mai consistente pentru zonele montane

Potrivit ministrului agriculturii Valeriu Tabără, zonele montane vor beneficia de un sprijin financiar mai consistent prin noua Politică Agricolă Comună (PAC) 2014-2020, de acest sprijin urmând să beneficieze şi România.

„România va beneficia prin noua PAC de fonduri mai consistente pentru zonele montane şi pentru zonele defavorizate, dar şi pentru fermele mici din aceste zone. De asemenea, prin noua PAC suprafeţele de pajişti şi fâneţe vor avea un program de gestionare şi finanţare avantajos în aceste zone”, a spus Tabără.

O nouă lege a pajiştilor
O nouă Lege a pajiştilor, la ale cărei norme se lucrează va aduce mari beneficii agricultorilor din zonele de munte, susţine ministrul agriculturii.
„Prin noua lege va exista obligativitatea ca toţi banii care se primesc din subvenţii să fie cheltuiţi pentru modernizarea şi întreţinerea patrimoniului pastoral. Legea este deja promulgată şi acum lucrăm la normele metodologice pe care sperăm să le finalizăm până la finele anului”, a adăugat şeful MADR.

De asemenea, ministrul agriculturii, menţionează şi alte măsuri prin care beneficiarii din zonele montane pot accesa fondurile alocate.
„Pentru zona montană mai sunt plăţile pentru vacile de lapte în valoare de 22 de milioane de euro şi pentru prima dată acordăm încă 6 milioane de euro pentru bovinele de carne din zonele defavorizate. De asemenea, mai dăm 1,5 milioane de euro pentru bubalinele din aceste zone şi 4,5 milioane de euro pentru trecerea la agricultura ecologică”, a adăugat ministrul Agriculturii.
Sursa: Agerpres

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×