Proiectul de act normativ mai prevede, printre altele, că: – valorificarea produselor alimentare cu termen de valabilitate expirat şi a celor retrase din consum de către autorităţile competente în acest sens va fi sancţionată cu amendă de la 40.000 lei la 50.000 lei;
Proiectul de act normativ mai prevede, printre altele, că:
– valorificarea produselor alimentare cu termen de valabilitate expiratşi a celor retrase din consum de către autorităţile competente în acestsens va fi sancţionată cu amendă de la 40.000 lei la 50.000 lei;
– neîndeplinirea condiţiilor de funcţionare prevăzute de legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, conform declaraţiei pe propria răspundere dată de către operatorii economici, persoane fizice sau juridice, constituie contravenţie şi va fi sancţionată cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei, precum şi cu suspendarea activităţii desfăşurate până la data remedierii deficienţelor constatate cu ocazia controlului.
Preşedintele ANSVSA, Marian Zlotea, a argumentat aceste majorări sau stabilirea de noi contravenţii printr-o prezentare succintă a rezultatelor controalelor şi verificărilor din ultima perioadă întreprinse de inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor la diferite tipuri de unităţi din industria alimentară.





