Ministerul Agriculturii a transmis un comunicat către AgroInfo în care le explică fermierilor, crescătorilor de animale ce înseamnă cuantum maxim, cuantum minim și cuantum unitar planificat pentru subvențiile APIA aferente acestui an.
„Clarificări privind „cuantumul unitar planificat”, „cuantumul minim” și „cuantumul maxim”
Baza legală la nivel european
Regulamentul (UE) 2021/2115[1] prin intermediul art. 101 și art. 102, stabilește faptul că statele membre definesc în cadrul fiecărui Planul Strategic PAC, pentru fiecare intervenție o alocare financiară anuală și unul sau mai multe cuantumuri unitare planificate, care stau la baza plăților directe acordate beneficiarilor în cadrul fiecărei campanii de depunere cereri de plată.
Totodată, Regulamentul permite ca aceste cuantumuri să fie exprimate sub forma unui interval (cuantum minim – cuantum maxim) și nu ca o singură valoare fixă, pentru a asigura o flexibilitate cât mai mare statelor membre în gestionarea bugetului aferent unui an financiar, având în vedere și posibilele fluctuații ale suprafețelor efectiv declarate de fermieri.

Ce este „cuantumul unitar planificat”?
Reprezintă valoarea de referință pe hectar (sau pe unitatea de măsură relevantă) utilizată la construcția Planului Strategic: pe baza ei se dimensionează alocarea financiară anuală în cadrul unei intervenții, pornind de la o estimare a suprafeței eligibile care urmează a fi declarată de fermieri.
Acesta reprezintă, așadar, o estimare a nivelului țintă al plății, aplicabilă în condițiile în care suprafața declarată se situează în jurul valorii estimate în Plan.
Cuantumul unitar planificat nu este o „promisiune individuală rigidă”, ci o valoare estimată într-un cadru financiar limitat, aprobat de Comisia Europeană (COM).
Ce este „cuantumul minim”?
Cuantumul minim pentru cuantumul unitar planificat este pragul inferior al plății pe hectar/unitate, stabilit în fișa unei intervenții, pentru a putea gestiona situațiile în care suprafețele/animalele declarate de fermieri depășesc semnificativ ținta estimată în Plan.
Cuantumul minim permite acordarea plății tuturor fermierilor eligibili, în situația în care totalul alocării financiare anuale acordată unui stat membru într-un an financiar nu este suficientă pentru plata „cuantumului unitar planificat”. Astfel se asigură respectarea principiul tratamentului egal al beneficiarilor.
Cuantumul minim este, deci, un instrument de management bugetar prevăzut explicit de legislația europeană și de fișele de intervenție, nu o „tăiere arbitrară”, cum fals a fost transmis în spațiul public.
Ce este „cuantumul maxim”?
Cuantumul maxim pentru cuantumul unitar planificat este pragul superior al plății pe unitate, care se aplică în situația când suprafețele/numărul de animale declarate de fermieri sunt mai mici decât ținta estimată în Plan.
În acest caz, se asigură utilizarea integrală a alocării financiare prin creșterea cuantumului pentru fiecare fermier.
Cuantumul maxim este, astfel, un instrument care permite majorarea plăților către fermieri atunci când interesul pentru o intervenție este sub nivelul anticipat.
Astfel că, pentru orice intervenție din PS PAC (inclusiv eco-schemele PD-28 și PD-04) statele membre au putut stabili:
Cuantumul unitar planificat = valoare de referință folosită la planificarea bugetului și se acordă când suprafețele/numărul de animale declarate sunt egale cu suprafețele/numărul de animale estimate;
Cuantumul minim = instrument de ajustare descendentă care se acordă când suprafețele/numărul de animale declarate sunt mai mari decât suprafețele/numărul de animale estimate;
Cuantumul maxim = instrument de ajustare ascendentă care se acordă când suprafețele/numărul de animale declarate sunt mai mici decât suprafețele/numărul de animale estimate;
Aplicarea cuantumului minim sau maxim într-un anumit an de cerere nu reprezintă o „modificare retroactivă” a cuantumului unitar planificat, ci aplicarea exactă a regulilor prevăzute de art.102 din Regulamentul (UE) 2021/2115,” a lămurit MADR.






