Zeci de hectare de păşuni şi pădure au ars în ultima perioadă în diferite zone din munţii Obârşia Lotrului, Şureanu şi Lotrului.
Pagube însemnate au fost înregistrate, până acum, în munţii Obârşia Lotrului (vârful Tâmpa, zona Transalpinei) unde au ars aproximativ 50 de hectare de vegetaţie şi în munţii Lotrului (vârful Buceciu), unde au fost afectate peste 12 hectare.
Potrivit anchetatorilor, primele semne de foc au fost observate vineri seara, după care mai focare au fost descoperite şi în alte zone. „Cauzele acestora nu au fost încă identificate, dar nu este exclusă varianta provocării”, se arată într-un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului Sibiu, citat de evz.ro.

Dincolo de focul pus intenţionat, autorităţile sibiene nu exclud nici variantele în care turişti sau ciobani au lăsat focuri deschise nesupravegheate.





