2 minute de citit

Ministrul agriculturii: Ferma mică ajutor 50.000 euro/fermă!

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a anunțat două ajutoare, în cadrul vizitei pe care a făcut-o în județul Sălaj, pentru ferma mică- 50.000 de euro și pentru consolidarea fermelor mai mari – 200.000 euro. De asemenea, șeful MADR i-a îndemnat pe fermieri să voteze pentru ca fondurile pentru agricultură să fie separate de cele alocate pentru politica de coeziune.

Toți acești bani pe care noi i-am investit în unități de procesare și prin scheme de ajutor de stat în sectorul zootehnic din România, toate se duc în satul românesc. Pentru că trebuie să sprijinim dezvoltarea satului românesc și următoarele programe pentru consolidarea fermelor de 200.000 de euro și partea de 50.000 euro pentru ferma mică, toate vor avea componentă cu punctaj de la 50% în plus pentru integrarea zootehniei cu vegetalul. Deci, acestea sunt proiecte de succes și, cum v-am spus, avem nevoie de materie primă în România. Trebuie să mergem din 2028 cu o înlesnire a ghidurilor în accesarea acestor fonduri europene. Trebuie să dăm creditarea corectă fermierilor prin credite garantate de stat, cu o dobândă foarte bună astfel încât dvs să intrați într-o competiție și tot ceea ce vine din import să aibă un preț mai mare decât cel care îl producem noi, pentru că asta e datoria noastră.

Votul pe care dvs. îl dați să fie votul pe care-l voi da în Consiliul AgriFish, ca politica agricolă să rămână separată față de fondurile de coeziune,” le-a spus ministrul agriculturii fermierilor cu care s-a întâlnit în cursul vizitei în județul Sălaj.

Cisteste si...

bani silvomediu

ACUM! Bani pentru fermieri!

Bani pentru fermierii afectați de scumpirea îngrășămintelor. Comisia Europeană a adoptat un nou Plan de acțiune privind îngrășămintele, menit să […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×