Ministrul Florin Barbu se află astăzi în localitatea Lungulețu din județul Dâmbovița, acolo unde micii fermierii protestează în fața primăriei. Micii fermieri, cultivatori de legume, au fost acuzați de Apele Române că fură apă din Dâmbovița, a informat Ministerul Agriculturii. Mai mult, unul dintre legumicultori a fost săltat din câmpul unde uda cultura de varză. Producătorii spun că nu au fost informați, că amenzile ce s-au aplicat în ultima perioadă sunt uriașe, să sunt vânați de Apele Române și, cel mai important, că fără apa din Dâmbovița, culturile lor vor pieri de secetă.

Florin Barbu s-a deplasat în comuna dâmbovițeană pentru a discuta cu oamenii, dar și cu autoritățile locale, în vederea găsirii unei soluții care să răspundă nevoilor producătorilor agricoli.
Micii fermieri acuzați că au furat apă din râu!






