În ceea ce priveşte numărul total de porcine sacrificate, acesta a crescut cu 26%, de la 323.000 capete în iulie 2011, la 407.000 capete în august 2011. Greutatea porcilor în carcasă a fost cu 23,3% mai mare în august 2011, decât în iulie, depăşind 32.193 tone, potrivit datelor INS.
În luna august 2011, sacrificările de porcine în unităţile industriale specializate au reprezentat 66,3% din totalul porcinelor sacrificate, iar numărul animalelor sacrificate în unităţile industriale specializate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 13%, respectiv cu 11%.
Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul total de porcine sacrificate şi greutatea în carcasă a acestora au crescut cu 28%, respectiv cu 28,1%. Sacrificările de porcine în unităţile industriale specializate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 12,5%, respectiv cu 11,4%.






