În cadrul întrevederii, care a avut loc la sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu misiunea de audit a Curţii Europene de Conturi, FNPAR şi-a mai exprimat punctul de vedere şi cu privire la Politica Agricolă Comună.
FNPAR a subliniat că se opune introducerii unei limitări în ceea ce priveşte suprafaţa eligibilă la plată deţinută de către un producător agricol.
„Le-am trasmis că în România există ferme a căror suprafaţă variază de la 50 la 10.000 de hectare şi ne-am declarat împotriva unei eventuale limitări, care să prevadă, spre exemplu, acordarea de subvenţii pentru o suprafaţă de maxim 1000 de hectare pe fermă. Acest lucru se discută la nivelul Comisiei Europene, iar pe noi ne-ar dezavantaja foarte mult pentru că avem potenţial de creştere în agricultură, în timp ce unele statele occidentale l-au atins deja”, a subliniat Viorel Matei.
Un interes major s-a arătat și fată de protocolul semnat de FNPAR la Brno, Cehia cu ocazia reuniunii noilor state membre UE, în cadrul căreia Viorel Matei a cerut tratament egal pentru toți în ceea ce priveşte plăţile pe hectar și anularea datelor istorice de referinţă pentru calculul acestor plăţi din 2014.
,, Am cerut, alături de ceilalți participanți, să se țină cont de condițiile climatice la acordarea plăților la hectar. De asemenea, este important să se echilibreze și să se stabilească un nivel maxim al ajutoarelor de stat plătite de la bugetul de stat. Vom refuza ferm o altă perioadă de tranziție care să ducă la egalizarea plăţilor mai tîrziu”, a adăugat preşedintele FNPAR, Viorel Matei.





