2 minute de citit

Atenţie! Arderea miriştilor şi provocarea incendiilor de vegetaţie atrag amenzi de până la 2500 lei

Arderile necontrolate ale miriştilor şi incendiile de vegetaţie provocate sunt cele mai frecvente evenimente cu care se confruntă pompierii din Vrancea, în ultima perioadă. 

Ieri, 15 septembrie a.c., au avut loc trei intervenţii pe raza judeţului. Prima misiune a avut loc în cartierul Burcioaia din Adjud, unde au ars aproximativ două hectare de vegetaţie uscată. Şi în comuna Slobozia Ciorăşti o ardere necontrolată a făcut prăpăd, nu mai puţin de 60 de hectare de vegetaţie fiind mistuite. Ultima intervenţie a avut loc la groapa de gunoi a oraşului Mărăşeşti.

În ultima perioadă s-a înregistrat un număr ridicat de arderi necontrolate, iar din acest motiv,  pompierii vrânceni reamintesc cetăţenilor că arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, scrie adevarul.ro.

Emiterea permisului se face prin intermediul autorităţilor locale, de către şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.

Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1000 la 2500 lei.


Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×