2 minute de citit

Agricultura – ameninţată de deşertificare, la Galaţi

Reprezentanţii ANIF Galaţi trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte viitorul agriculturii gălăţene. Eroziunea solului este una dintre cele mai mari probleme, lucru la care oamenii au contribuit din plin.

Eroziunea terenurilor este cea care va duce la nenorocire. Aceasta este previziunea făcută de inspectorul şef al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Liviu Baltagă.
„Acum nu se ţine cont de ce se seamănă şi unde. Ar trebui să existe arătură pe curba de nivel sau sisteme de cultură pe fâşii sau pe terase. Nu mai zic de tipul plantaţiei, păioase sau prăşitoare. Nu se ţine cont de nimic şi toate astea duc la eroziunea solului”, a spus Liviu Baltagă, inspector şef ANIF Galaţi.

Agricultorii lucrează pământul necorespunzător aşezării în teren
Aşezarea culturilor este un motiv demn de luat în seamă. Agricultorii seamănă la întâmplare şi nu ţin cont de aşezarea în teren a culturilor. „După 1990 s-au dat terenurile deal – vale. Cum să-l convingi pe om că aici pe panta asta nu este bine să însămânţezi o anumită plantă. E terenul lui şi face ce vrea. Cum să aducem îmbunătăţiri funciare dacă omul pune cinci ani la rând plante prăşitoare pe un teren în pantă şi la un moment dat totul o ia la vale. O să ne trezim în 70 – 100 de ani că nu vom mai avea agricultură. Vom fi într-o zonă deşertificată”, a adăugat inspectorul şef al ANIF.

Teren_b

Cele mai mari probleme de această natură se întâlnesc în nord – estrul judeţului.

„Între Cavadineşti şi Suceveni, pe partea vestică terenul o ia la vale. Sunt alunecări de teren. La fel se întâmplă şi între Jorăşti şi Zărneşti”, a declarat Liviu Baltagă.
sursa: adevărul.ro

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
mici bani 2025

AFIR: Finanțare de 325 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) derulează în actualul exercițiu financiar intervenția DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității […]

Citește mai multe știri →
×