1 minut de citit

Reuniune ministerială a Grupului Cairns în Canada

Miniştrii Grupului Cairns, alcătuit din 19 ţări ce produc un sfert din exporturile agricole la nivel mondial, urmează să se reunească, de miercuri până vineri, în Canada pentru a-şi definitiva punctele de vedere în perspectiva conferinţei ministeriale a Organizaţiei Mondiale a Comerţului ce va avea loc, în decembrie, la Geneva, transmite AFP.

Demnitarii acestui grup se întâlnesc în localitatea Sakatoon, din provincia Saskatchewan, pentru a discuta îndeosebi despre introducerea unui regim disciplinat al subvenţiilor destinate să relanseze comerţul, a anunţat un responsabil din cadrul Ministerului canadian al Agriculturii şi Agroalimentaţiei, sub protecţia anonimatului.

Rusia intră în Organizaţia Mondială a Comerţului
Este vorba despre o schimbare de ton, deoarece până în prezent Grupul Cairns susţinea eliminarea tuturor subvenţiilor pentru export cel mai târziu în 2013.

Grupul, din care fac parte, printre alţii, Argentina, Australia, Brazilia, Canada şi Noua Zeelandă, intenţionează să mai abordeze şi neliniştile provocate de creşterea barierelor netarifare, precum şi probleme legate de viitoarea aderare a Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului, un mare importator, dar şi un potenţial mare exportator de produse agricole.
sursa: Agerpres

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
mici bani 2025

AFIR: Finanțare de 325 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) derulează în actualul exercițiu financiar intervenția DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității […]

Citește mai multe știri →
×