2 minute de citit

Ce a pățit un fermier care transporta îngrășăminte într-o remorcă!

Un agricultor din Gorj s-a ales cu amendă penală după ce a fost oprit în trafic de poliție. Bărbatul va trebui să achite 5.400 de lei, echivalentul a 180 de zile-amendă, pentru că s-a urcat la volan, deși avea permisul suspendat. Fermierul a declarat polițiștior că a fost nevoit să transporte îngrășămintele, agricultura fiind singura lui sursă de supraviețuire. 

„În fapt, în data de 07.04.2022, în jurul orei 17:30, inculpatul a condus pe DJ 673 Turceni, autoturismul marca Volkswagen, ce tracta o remorcă, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat la data de 07.04.2022″, potrivit rechizitoriului, citat de gorjeanul.ro

remorca_b

foto arhiva, caracter ilustrativ

La audieri, fermierul a recunoscut că a condus mașina de la domiciliul său din sat Ohaba până pe raza oraşului Turceni, pentru a transporta o cantitate de 600 kg de îngrășăminte pe care intenționa să o folosească la activitățile agricole, aceasta fiind singura sursă de venit.

A menționat că s-a deplasat pe o distanță de aproximativ 13 km, pe drumul județean 673. La întoarcere a fost oprit în trafic de organele de poliţie care au constatat că are permisul suspendat.

Instanţa a apreciat că fapta bărbatului prezintă un grad mediu de pericol social. Pentru că nu avea antecedente penale, fermierul s-a ales doar cu amendă penală pentru conducere fără permis. Sentința pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu nu este definitivă.

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

Citește mai multe știri →
×