2 minute de citit

APIA: Subvenția APIA pentru acest an pentru micii fermieri cultivatori de legume!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat cuantumul sprijinului cuplat pentru venit – legume cultivate în sere și solarii, pentru acest an, și criteriile de eligibilitate.

„PD-18 – Sprijinul cuplat pentru venit – Legume cultivate în sere și solarii (tomate, castraveți, ardei, vinete) presupune acordarea unei plăți unice pe hectarul eligibil, cuplată de producția vegetală.

Condiții de eligibilitate:

Fermierul trebuie să desfășoare o activitate agricolă, pe teritoriul României, cu respectarea definiției fermierului activ prevăzută în legislație;
Fermierul este beneficiar de BISS și utilizatorul unei suprafețe agricole, identificabilă în Sistemul Integrat de Administrație și Control (IACS) și care are categoria de utilizare teren arabil;
Fermierul exploatează un teren agricol cu o suprafață de cel puțin de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelei este de 0,03 ha;
Fermierul să facă dovada comercializării unor cantități minime anuale, în conformitate cu legislația națională;
Fermierul să facă dovada utilizării de sămânţă certificată, în conformitate cu legislația națională.

Pentru perioada 2023-2027 suprafața planificată pentru care se acordă sprijinul este 2.000 ha, cu un cuantum indicativ planificabil de 2.100 euro/ha în anul 2023. La stabilirea suprafeței de referință s-a avut în vedere analiza suprafețelor plătite în perioada de programare 2015-2020.

Cuantumul indicativ maxim estimat de 2.730 de euro/ha în anul 2023, pentru care s-a luat în calcul ipoteza volatilității prețurilor inputurilor necesare aplicării tehnologiei la culturilor.

Cuantumul indicativ minim estimat de 1.890 de euro/ha în anul 2023, pentru care s-a luat în calcul posibila creștere a suprafețelor cultivate.

Sprijinul va contribui la:
aprovizionarea pieţei cu legume din producţia internă;
extinderea perioadei de producţie în vederea asigurării consumului intern în perioada de extrasezon;
menținerea unei alternative ocupaționale pentru fermieri;
menținerea suprafețelor cu spații protejate;
menținerea veniturilor producătorilor din sectorul legume;
motivarea fermierilor mici și mijlocii să rămână în acest sector să producă legume în spații protejate,” a informat APIA. 

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

Citește mai multe știri →
×