AJUTOARE PE CAP DE ANIMAL ȘI PE HECTAR. Vestea bună este că fermierii, crescătorii de animale din România beneficiază și-n anii 2021 și 2022 de ajutorul național tranzitoriu, cea mai populară subvenție, pe care o solicită la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) majoritatea crescătorilor de animale. Această subvenție este acordată de la bugetul național, iar cuantumul ei scade cu 5% pentru anul de cerere 2020 prin comparație cu anul 2019.
Potrivit noului regulament european, publicat la sfârșitul anului 2020, care stabilește condițiile pentru acordarea tuturor plăților din agricultură, cuantumul ajutorului național tranzitoriu, ANT, rămâne neschimbat pentru anii 2021 și 2022, adică va fi la nivelul anului 2020.
Statele membre care acordă ajutoare naționale tranzitorii în perioada 2015-2020 pot decide să acorde ajutoare naționale tranzitorii în 2021 și 2022, stabilește REGULAMENTUL (UE) 2020/2220 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 23 decembrie 2020 de stabilire a anumitor dispoziții tranzitorii privind sprijinul acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) în anii 2021 și 2022 și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013, (UE) nr. 1306/2013 și (UE) nr. 1307/2013 în ceea ce privește resursele și aplicarea regulamentelor respective în anii 2021 și 2022 și a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 în ceea ce privește resursele și repartizarea unui astfel de sprijin pentru anii 2021 și 2022.
Același document oficial menționează:
Cuantumul total al ajutoarelor naționale tranzitorii care pot fi acordate fermierilor în oricare dintre sectoare este limitat la următorul procentaj din pachetele financiare sectoriale specifice, autorizate de Comisie: 50 % în 2020, 2021 și 2022.
În anul de cerere 2019, cuantumul ajutorului național tranzitoriu, acordat atât pentru sectorul vegetal, cât și zootehnie, a fost în procent de 55%.
Cuantumul ANT valabil pentru anul 2019:
SECTOR VEGETAL!
AJUTOR NAȚIONAL TRANZITORIU
ANT 1 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru culturi amplasate pe teren arabil – 13,3202 euro/ha = 63,1791 lei/ha
ANT 3 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru cânepă pentru fibră – 8,9570 euro/ha = 42,5421 lei/ha
ANT 4 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru tutun – 1.569,4413 euro/ha = 7.454,2183 lei/ha
ANT 5 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru hamei – 400,2599 euro/ha = 1.901,0744 lei/ha
ANT 6 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru sfeclă de zahăr – 73,8219 euro/ha = 350,6244 lei/ha
SECTOR ZOOTEHNIE!
ANT 7 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema decuplată de producţie, specia bovine – sector lapte – 17,7220 euro/tonă = 84,1724 lei/tonă
ANT 8 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema decuplată de producţie, specia bovine – sector carne – 69,1109 euro/cap = 328,2491 lei/cap de animal
ANT 9 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine – 4,7157 euro/cap = 22,3976 lei/cap de animal
Pentru anii 2020, 2021 și 2022, cuantumul pe hectar, pe cap de animal și tona de lapte scade cu 5% prin comparație cu valoarea pe care a avut-o acest ajutor în 2019. APIA nu a stabilit încă valoarea acestui ajutor pentru anul de cerere 2020, plata către fermieri fiind făcută după aprobarea bugetului național pentru acest an. Dar putem estima, orientativ, cuantumul pentru anul 2020, care, așa cum am spus, rămâne valabil și pentru anii 2021 și 2022, conform noului regulament european în vigoare.
Pentru crescătorii de animale, ANTZ vaci de lapte a fost de 17,7220 euro/tona de lapte de vacă în 2019, în 2020 această valoare scade cu 5%, astfel crescătorii de vaci eligibili pentru acest ajutor ar urma să primească de la APIA, pentru acest an, circa 16,83 euro pe tona de lapte. Pentru bovine carne, valoarea pe cap de animal a ANTZ, pentru anul de cerere 2019 a fost de 69,1109 euro/cap de animal, valoarea estimată de noi, pentru 2020, este de cca 65,66 euro/cap de animal. Crescătorii de ovine și/sau caprine au primit de la APIA pentru anul 2019 ANTZ în valoare de 4,7157 euro/cap de animal, dacă scădem 5% din acest cuantum, reiese că pentru 2020 ar trebui să beneficieze de circa 4,48 euro/cap de animal.
Foarte important! Precizăm că aceste valori sunt estimate, APIA va stabili cuantumul pentru plata acestor ajutoare în funcție de bugetul alocat pentru fiecare sector, de numărul de hectare și numărul de animale eligibile la această plată. Calculele noastre sunt făcute doar orientativ.





