BRD-Groupe Société Générale este prima bancă din România care a semnat convenţia tripartită cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), în vederea acordării de credite beneficiarilor subvenţiilor pe suprafaţă (SAPS) aferente anului 2011.
Noul acord reprezintă o continuare a colaborării din anii precedenţi, aducând ca noutate o majorare a prefinanţării subvenţiei obţinute de clienţi de până la 80% din valoarea sumelor de încasat, certificate prin adeverinţa APIA.
Un alt avantaj pentru clienţii BRD este reprezentat de documentaţia simplificată, creditul fiind obţinut în baza adeverinţei APIA şi a garanţiei FGCR. „BRD îşi reconfirmă astfel statutul de partener al sectorului agricol, preocuparea constantă a băncii noastre pentru acest segment fiind demonstrată de volumul creditelor acordate în domeniu, indiferent că vorbim despre prefinanţarea subvenţiilor (SAPS, Axa II, Zootehnie sau Bunăstarea animalelor), de creditele de campanie agricolă sau de creditele specifice de investiţii (inclusiv programul EUROBRD Agri de cofinanţare a proiectelor beneficiind de fonduri europene nerambursabile)”, a declarat Alina Iosep, director în cadrul Departamentului Strategie şi Marketing de la BRD.
BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri de servicii financiare din zona euro.





