ANUNȚ! Organizatorii târgului internațional AGROMALIM, un eveniment de marcă și cu tradiție în agricultură, ne-au transmis astăzi, 14 august, un comunicat prin care anunță fermierii, participanții la acest târg că ediția 2020 AGROMALIM a fost anulată din cauza creșterii numărului infecțiilor cu coronavirus.
Având în vedere evoluţia crescătoare a numărului infecţiilor cu coronavirus, a cazurilor active şi a persoanelor aflate la terapie intensivă, precum si mentinerea interdictiei de organizare a evenimentelor cu un numar mai mare de 500 persoane pe zi, conducerea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, organizatorul târgului AGROMALIM 2020, a decis, în urma analizei efectuate, anularea editiei din 2020 a targului AGROMALIM.

Vă dorim multa sănătate și sperăm că ne vom revedea cu bine la ediția din 2021 a târgului AGROMALIM programata pentru 9-12 septembrie la Expo Arad.
Președinte CCIA Arad
arh. Gheorghe SECULICI





