3 minute de citit

SUBVENȚII MAI MARI pentru FERMIERII din COOPERATIVE!

CE VREA SĂ MODIFICE PNL LA ACORDAREA SUBVENȚIILOR AGRICOLE! Liderii liberali au depus astăzi la Parlament programul de guvernare și lista cu noii miniștri. La capitolul plăți pentru agricultură, Guvernul liberal vrea să stimuleze financiar asocierea fermierilor, dar și comercializarea produselor din ferme.

O prioritate în programul de guvernare PNL este Planul Național Strategic pentru agricultură. De modul în care va fi elaborat acest plan depind subvențiile agricultorilor și banii alocați pentru proiectele de dezvoltare rurală. Programul de guvernare PNL susține că vor fi acordate bonificații fermierilor din cooperative, care-și vând produsele prin cooperativă, sprijin financiar pentru depozitarea produselor agricole, sortare etc.,  dar și, cităm: subvenții pentru digitalizarea producției. Nu lămurește ce fel de subvenții vor fi cele pentru digitalizarea producției și cum va fi digitalizată producția, având în vedere că în România ponderea mare este a micilor fermieri, fără posibilități financiare pentru tehnologii de fermă de ultim răcnet.

plan-strategic-pnl_b

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale își asumă ca prioritate zero elaborarea Programului Național Strategic prin care fermierii și satul românesc să beneficieze de o finanțare de peste 20 mld. euro în următorul exercițiu financiar 2021- 2027. Programul Național Strategic se va concentra pe  crearea unor programe de sprijin în vederea stimulării organizării producătorilor agricoli și creșterii calității produselor:

1. Bonificarea financiară, în funcție de talia firmei, a producătorilor care livrează marfă în circuitul comercial mare, individual și/sau prin intermediul unei organizații de tip cooperatist;
2. Acordarea de sprijin financiar pentru investiții (depozitare, sortare, ambalare, etichetare, mijloace proprii de transport, etc), prin pilonul II, către organizațiile cooperatiste, precum și susținere financiară pentru cheltuieli operaționale (contabilitate, audit, cheltuieli de personal, marketing, etc.);
3. Acordarea de subvenții pentru digitalizarea producției și comercializării produselor pe lanțul de produs;
4. Încurajarea prin sprijin financiar a investițiilor de înființare a noi operatori și procesatori în areale care au capacitatea de a dezvolta producție de pește autohton de apă dulce;
5. Măsuri de stimulare a producției de pește autohton prin stimularea financiară suplimentară a deținătorilor de luciu de apă, pentru a trece de la pescuitul sportiv sau producție aleatorie/extensivă la sisteme de creștere a peștelui în scopul comercializării;
6. Acordarea de subvenții către producătorii agricoli care se integrează în economia circulară prin livrarea de deșeuri vegetale/ forestiere, către fabricile de producție energie în cogenerare, acestea fiind susținute la rândul lor prin pilonul II.

Votul de încredere pentru Guvernul Orban urmează să fie dat în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, după audierea propunerilor de miniștri în comisiile specializate. Potrivit calendarului făcut de premierul desemnat, Ludovic Orban, audierea miniștrilor desemnați ar urma să fie săptămâna viitoare, pe 29 octombrie, iar a doua zi să fie votul de încredere în plenul reunit al celor două Camere.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×