2 minute de citit

CERE DEMISIA MINISTRULUI DAEA!

RAPORTĂRI FIX DIN PIX. Solicit public demiterea ministrului Agriculturii, Petre Daea, ca urmare a raportării fix din pix a producţiilor de porumb către Comisia Europeană! Acuză europarlamentarul român Daniel Buda (PPE), vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul European, într-un comunicat transmis media.

Ceea ce se discuta în urmă cu câteva luni bune, stârnind consternare, înfrigurare şi îngrijorare pe culoarele instituţiilor europene, despre posibilele raportări false ale Guvernului României cu privire la producţiile de porumb iată că, încetul cu încetul, devin certitudini. Guvernul PSD-ALDE a minţit în documentele oficiale trimise către Comisia Europeană, ceea ce creează grave prejudicii de imagine şi scăderea credibilităţii oficialilor români în faţa instituţiei europene şi nu numai. Iar acest lucru a fost, iată, confirmat şi de Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite ale Americii.

Nimeni nu poate înţelege un astfel de gest care depăşeşte cu mult raportările ceauşiste ale producţiilor record desprinse de realitate. Astăzi, aceste false raportări ale ministrului Agriculturii, Petre Daea, cu multe milioane de tone peste cele reale, au dus la modificări de preţuri pe bursa de cereale, generând pierderi uriaşe pentru unii şi buzunare umplute pentru alţii.

Balanţa comercială a UE a fost dată şi ea peste cap, importurile şi exporturile la nivelul UE fiind afectate. Mai mult, există riscul declanşării inclusiv a unor dificultăţi majore în asigurarea necesarului de furaje pentru animale dar şi a alimentelor pentru consumul uman. Toate acestea pot presupune importuri la preţuri mult mai mari decât cele normale şi, evident, avem de-a face cu distorsiuni ale pieţei.

Tocmai de aceea, în faţa unei realităţi de forţa evidenţei aritmetice, singura soluţie este demiterea ministrului Agriculturii, Petre Daea, ca un minim efort de reparare a imaginii României în faţa instituţiilor europene.
Daniel Buda,
Vicepreşedinte al Comisiei de Agricultură din PE

Cisteste si...

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Citește mai multe știri →
×