Recoltarea orzului a început în urmă cu câteva zile în mai multe judeţe din sudul ţării, iar recoltele din acest an se anunţă a fi mai mari semnificativ faţă de cele din anii precedenţi.
Fermierii au pornit la recoltarea orzului cu mic cu mare, cu speranţa că vor număra mai multe kilograme pe hectar decât în anii precedenţi. Asta pentru că speranţe li s-au dat. Chiar ministrul agriculturii ne asigura cu ceva timp în urmă că „roade bune anul are”.
Constanţa cântăreşte producţie bună la orz
În judeţul de pe ţărmul Mării Negre culturile au avut condiţii climatice prielnice şi s-au dezvoltat bine atât calitativ cât şi cantitativ, iar producătorii au depăşit dificultăţile pentru a recolta la timp ce au semănat.
„Excluzând dificultăţile întâmpinate, referitoare la ultima hotărâre dată de guvern şi aşteptarea la coadă pentru motorina necesară recoltării, sunt producţii frumoase. Pe ansamblu producţia este de 4000 kg pe hectar, iar pe suprafeţele afectate de secetă circa 3000 kg pe hectar. Preconizăm finalizarea recoltării în decurs de 4 sau 5 zile, pentru că timpul ne permite.” a declarat, Gheorghe Lămureanu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli Privaţi de Cereale şi Plante Oleaginoase, Constanţa.
Buzăul se bucură de recolte bogate
De asemenea la Buzău s-au înregistrat recolte bogate, peste 3.500 de kilograme de orz la hectar este producţia medie obţinută de agricultorii buzoieni pe cele 700 de hectare recoltate în primele zile ale campaniei agricole de vară.
„Pe primele 700 de hectare semănate cu orz s-a obţinut o producţie-record de peste 3.500 de kilograme la hectar, deşi producţia previzionată nu depăşea 2.500 de kilograme la hectar”, a declarat, pentru Agerpres, Cosmin Florea, şef serviciu în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Buzău. Potrivit acestuia, au mai rămas de recoltat peste 2.000 de hectare semănate cu orz şi 54.032 de hectare semănate cu grâu, precum şi 867 de hectare semănate cu ovăz.
„Estimăm o producţie medie de 2.500 de kilograme la cultura de grâu, producţie cu circa 10% mai mare decât anul trecut, pe alocuri se pot realiza producţii de 3.000 – 4.000 de kilograme la hectar, dar pe unele suprafeţe recoltele sunt slabe pentru că nu s-au putut efectua tratamente fie din cauza vremii ploioase, fie a lipsei de fonduri”, a mai spus Cosmin Florea.
Şi Oltul are recolte de păioase mai bune decât anul trecut
Şi în Olt recolta de păioase este mai bună decât în anii precedenţi. Cantităţile de orz recoltate în luna iunie sunt superioare cantitativ celor din anii precedenţi şi, potrivit specialiştilor de la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Olt, şi la culturile de grâu s-ar obţine recolte mai bune decât în ultimii trei ani.
„Producţia medie la hectar la orz este de 4.100 kilograme, dar au fost şi ferme care au obţinut 6.000 de kilograme de orz pe hectar şi altele care au obţinut 3.000 – 3.500 kilograme pe hectar. Concluzia este că anul acesta producţia de orz este bună şi la fel se anunţă a fi cea de grâu. Apreciem că, în condiţii de vreme bună, s-ar putea obţine la grâu o producţie medie de 3.600 de kilograme pe hectar. La rapiţă situaţia va fi similară anului trecut, cu o medie de 2.000 kilograme pe hectar pentru că această cultură a fost afectată de frigul din timpul iernii”, a spus reprezentantul DADR Olt, inginerul Olga Florica.
Producţie mai slabă în Tulcea şi Mehedinţi
În Tulcea şi în Mehedinţi situaţia este însă mai sumbră. Producătorilor agricoli care au semănat orz, dar nu au reuşit să îi aplice un tratament împotriva dăunătorilor sau irigaţii la timp, le-au fost afectate serios culturile. Producţia estimată pe unele suprafeţe fiind de până 500 kg pe ha.
„Orzoaica de toamnă, a avut şi ea producţie slăbuţă, circa 2000 kg pe hectar. Dar ne aşteptam, am fost afectaţi de secetă. Am avut doar 100 ha cultivate cu orzoaică, din cele 1600 de hectare lucrate. Este bine că nu am întâmpinat dificultăţi, am recoltat-o la timp şi nu s-a scuturat deloc.”, afirmă Petre Popescu, vicepreşedintele Asociaţiei de Producători Agricoli, Mehedinţi.





