Majorarea preţului alimentelor a împins spre sărăcie aproximativ 44 milioane de oameni în ţările în curs de dezvoltare din iunie 2010, a avertizat marţi Banca Mondială, transmite AFP.
„Preţul alimentelor la nivel mondial creşte la un nivel periculos şi ameninţă zeci de milioane de oameni săraci din întreaga lume. Deja preţurile ridicate au împins spre sărăcie milioane de oameni şi îi afectează pe cei mai vulnerabili, care cheltuie mai mult de jumătate din venitul lor pe alimente”, a declarat Robert Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale.
Conform ultimului index al preţului alimentelor publicat de Banca Mondială, preţurile au crescut cu 15% între octombrie 2010 şi ianuarie 2011.
Şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a anunţat la începutul acestei luni că preţurile alimentelor pe plan mondial au ajuns la un nivel record.





