2 minute de citit

CALENDARUL pentru PLATA SUBVENȚIILOR APIA!

ORDIN MINISTRUL AGRICULTURII! Ministrul agriculturii, Petre Daea, a stabilit pentru anul 2019 termene stricte pentru plata subvențiilor din agricultură. Acest calendar este prevăzut în Ordinul ministrului agriculturii 69/2019. AGROINFO pune acest calendar la dispoziția fermierilor interesați să obțină subvenții de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Potrivit Ordinului administrativ, semnat de ministrul agriculturii, APIA va asigura toate măsurile necesare pentru accelerarea depunerii/primirii cererilor unice de plată în perioada în care nu se aplică penalități, efectuarea controlului administrativ și pe teren în perioada optimă, acordării avansului și a plăților finale, cu respectarea următoarelor perioade:

termene-apia-2019-bun_b

a) între 1 martie – 15 mai 2019 se vor depune/primi cererile unice de plată, fără penalități, potrivit prevederilor Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 și ale Regulamentului delegat (UE) nr.640/2014 din 11 martie 2014 al Parlamentului European și al Consiliului;

b) între 1 iunie – 1 iulie 2019 se va efectua controlul administrativ, inclusiv control preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora pentru controlul la fața locului, precum și transmiterea eșantioanelor;

c) între 2 iulie – 1 octombrie 2019 se va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop, iar controlul aferent al unor obligații/cerințe specifice, în iarna sau în primăvara anului următor;

d) plata avansului pentru anul de cerere 2019 se va efectua în perioada 16 octombrie 2019 – 30 noiembrie 2019, conform Regulamentului (UE) nr.1306/2013 al Parlamentului European și Consiliului;

e) plata finală ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2019 se va efectua între 2 decembrie 2019 – 31 martie 2019.

Coordonatorul implementării schemelor de plăți directe și a ajutoarelor naționale tranzitorii este ministrul agriculturii Petre Daea.

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Citește mai multe știri →
×