2 minute de citit

ORDIN DE SUSPENDARE A ELIBERĂRII ADEVERINȚELOR pentru SUBVENȚII APIA!

ORDINUL PREFECTULUI BUZĂU! Prefectul județului Buzău, Carmen Ichim, a decis să suspende eliberarea adeverințelor necesare pentru depunerea cererilor unice pentru subvenții la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în cazul primăriei din comuna Vâlcele. Decizia a fost luată după ce s-a constatat că suprafața arabilă totală declarată la APIA Buzău este mai mare decât terenul arabil existent pe raza comunei.

Prefectul județului Buzău a anunțat că a sesizat printr-o plângere și organele de urmărire penală cu cele întâmplate la primăria comunei Vâlcele. Până la clarificarea situației terenurilor arabile, la primăria comunei Vâlcele a fost suspendată eliberarea adeverințelor solicitate de fermieri pentru APIA.

Carmen Ichim a participat recent la o ședință de lucru cu deținătorii de terenuri din comuna Vâlcelele, pentru a clarifica situația tuturor suprafețelor arabile exploatate de proprietari sau arendași pe raza localității. În urma acestei întâlniri s-a luat decizia ca primăria comunei Vâlcelele să nu mai elibereze adeverințele necesare obținerii de subvenții din partea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Asta până când autoritățile locale și reprezentanții Prefecturii Buzău nu vor verifica documentele în original ale solicitanților, scrie Buzău Media.

Vă reamintim că APIA a anunțat că pe data de 1 martie 2019 începe depunerea cererilor unice pentru subvenții. Sesiunea de primire a cererilor de la fermieri se încheie pe data de 15 mai 2019. Atașarea la cerere a adeverinței eliberată de primării este obligatorie.

 

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Citește mai multe știri →
×