CIOBANUL A REFUZAT EVACUAREA! Pompierii din Arad au dus cu barca hrană pentru o turmă de 200 de oi, blocată pe o insulă, formată în urma inundațiilor din localitatea arădeană Bârsa. În urmă cu două săptămâni, când se anunțau inundații, am vrut să-l evacuăm cu tot cu turmă, dar oierul a refuzat. A rămas cu cele 200 de oi acolo. Crișul Alb a inundat zona și turma a rămas acol. Oierul așteaptă retragerea apelor, dar până atunci ne-a cerut sprijinul ca să-și poată hrăni oile, a declarat maiorul George Pleșca, ISU Arad.
El nu a vrut să plece de acolo, el a vrut doar să-l ajutăm să-și care mâncare la oi. O să scadă Crișul în două zile și va putea să iasă cu turma de acolo. Oierul nu a vrut să plece nici în urmă cu două săptămâni când a început să crească apele Crișului. Atunci i s-a pus în vedere să iasă cu oile de acolo, a zis că nu iese pentru că nu o să ajungă Crișul la el. Într-adevăr, Crișul nu a ajuns la el. Acolo își ține el stâna și e zona în care-și paște oile.
După ce a crescut Crișul l-a prins ca pe un fel de insulă, i-a tăiat, ca să spunem așa, orice ieșire de acolo cu oile și nu putea să-și care mâncare numai cu barca. Și atunci ne-a solicitat ajutorul să-i ducem niște mâncare. Cât a avut nevoie el, au făcut colegii câteva transporturi cu barca. Probabil că în vreo două zile va putea ieși cu tractorul și va putea duce mâncare oilor. I-am dus baloți de paie și ceva saci cu mâncare pentru animale. El poate ieși cu tractorul, dar fără remorcă. Acolo, Cr9ișul nu a mai luat curba și a inundat niște terenuri agricole. Oierul nu putea să meargă cu tractorul cu remorcă să care sacii cu mâncare pentru că ar fi rămas împotmolit. Misiunea noastră nu a fost una de urgență, a fost una de sprijin, a declarat maiorul George Pleșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, pentru AGROINFO.
Maiorul Pleșca a mai spus că a fost o intervenție de sprijin și că oierul va fi ajutat tot timpul, este și o subunitate ISU aproape de Bârsa, dotată cu camion și barcă.
Maiorul a mai declarat, pentru AGROINFO, că ISU Arad a mai avut o astfel de situație în 2010. Însă atunci au fost evacuate cu bărcile 600 de oi. Operațiunea a fost în 31 decembrie 2010 și a durat 24 de ore. Am evacuat 600 de oi. Mai greu este să convingi oile să stea în barcă, spune maiorul.
Pe 16 martie 2018 o stână dintre localitățile Mândra și Șercaia, județul Brașov, a fost înconjurată de ape. Șapte oameni și o turmă de 1000 de oi s-au refugiat pe insulițele gata să dispară sub ape. Operațiunea de salvare a oilor a durat aproape 48 de ore și a fost nevoie de mai multe bărci și mai multe echipaje de pompieri. DETALII ACESTEI OPERAȚIUNI LE GĂSEȘTI AICI!





