DIRECT DE LA APIA! De ASTĂZI, marți, 6 februarie 2018, au început să fie autorizați la plată fermierii care nu au primit niciun leu până acum din subvențiile cuvenite pentru anul 2017. Este vorba de fermierii aflați în eșantionul de control prin teledetecție. AGROINFO a luat pulsul acestor plăți direct din teritoriu, unde funcționarii APIA muncesc la autorizarea la plată a acestor agricultori.
Începând de astăzi s-a deblocat criteriul de teledetecție pentru câțiva dintre fermieri. Doar pentru câțiva pentru că se lucrează, cu siguranță, dar îi vom autoriza la plată până la sfârșitul lunii. Listele cu fermierii deblocați, pe care-i putem prelua pe listele de plată, le primim de la București. Prima dată primim de la București, după care de la centrul județean, deci, de două ori. De astăzi au început să se deblocheze (plățile n.r.) pentru fermierii de la teledetecție. Ușor, ușor, dacă am reușit cu o parte dintre fermieri, cu siguranță, se va reuși și deblocarea celorlalți fermieri, a declarat Adina Lucia Bona, coordonator Centrul Local APIA Domașnea, județul Caraș Severin, exclusiv pentru AGROINFO.
Deci, de astăzi, fermierii incluși în eșantionul de control prin teledetecție, intră pe listele de autorizare la plată. APIA Aparat Central a început transmiterea în țară, la centrele locale și județene, a listelor cu fermierii eligibili, care pot fi autorizați la plată. Acești agricultori vor primi plata subvenției pe suprafață, aferentă Campanie 2017.
Pentru anul 2017, au fost selectați 75.599 fermieri în eșantionul de control prin teledetecție. Verificarea parcelelor agricole, fotografierea acestora, cu ajutorul teledetecției, a fost realizată de firma Gauss, din Timișoara, care a transmis datele către APIA.
Vă reamintim cuantumul schemelor de plată pe suprafață, valorile ne-au fost comunicate oficial de APIA Aparat Central.
SUBVENȚIA PE SUPRAFAȚĂ 2017
Schema de plată unică pe suprafață SAPS – 97,2452 euro/ha – 447,2598 lei/ha
Schema de plată pentru practici agricole benefice pentru clima și mediu (plată pentru înverzire) – 57, 1745 euro/ha – 262,9626 lei/ha
Schema de plată redistributivă: primul interval: 1-5 ha, inclusiv – 5 euro – 22,9965 lei/ha ; al doilea interval peste 5 ha si 30 ha, inclusiv: 48,3251 euro/ha – 222,2616 lei/ha
Schema de plată pentru tinerii fermieri – 24,3113 euro/ha – 111,8149 lei/ha
Plăţile finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă, FEGA, se efectuează la cursul de schimb de 4,5993 lei pentru un euro.






