3 minute de citit

Laptele neconform cu normele UE

Aproximativ 70% din fondurile europene nerambursabile, destinate Programului „Cornul şi Laptele”, s-au pierdut pentru că au fost achiziţionate lactate neconforme cu normele Uniunii Europene.

Uniunea Europeană a acceptat să finanţeze Programul „Cornul şi Laptele” doar cu condiţia ca produsele lactate să fie inscriptionate pe ambalaj cu marca ovală, nu cea rotundă. Acesta este motivul pentru care România nu a putut folosi o mare parte din banii destinaţi acestui program.
Asta, pentru că produsele lactate cu marca rotundă nu sunt recunoscute de UE, ci doar pe plan local.

„Cele cu marca rotundă nu sunt sigure din punct de vedere sanitar-veterinar și nu sunt recunoscute de Uniunea Europeană. Pentru menținerea sănătății copiilor, am propus să se distribuie numai lapte și produse lactate preparate în conformitate cu cerințele Comisiei Europene”, a explicat deputatul Valeriu Steriu, care a inițiat un proiect de lege care va obliga autoritățile locale să cumpere numai lactate „ștampilate” cu marca ovală, scrie evz.ro.

lapte_b

UE a decontat României doar 4 din 14 milioane de euro

Potrivit declaraţiilor lui Steriu, în anul şcolar 2009-2010, statul a reuşit să atragă doar 4 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile, pentru a acoperi o parte din costurile legate de achizţiile lactatelor prin Programul „Cornul şi Laptele”.

Asta, deşi România poate utiliza nu mai puţin de 14 milioane de euro, potrivit Regulamentului Consiliului (CE)- 1.234/2007, privind furnizarea laptelui şi a anumitor produse lactate copiilor din instituţiile şcolare.

Tabără: „Susţin modificările propuse”
Întrebat care este diferenţa între marca ovală şi marca rotundă înscrisă pe produsele de origine animală, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, a explicat că este vorba de calitate și de cine recunoaște produsul: România sau Uniunea Europeană. „Cele care au marca rotundă sunt certificate pe plan naţional, local, cele cu marca ovală sunt certificate UE. Suţinem iniţiativa legislativă şi o să dăm un aviz în acest sens”, a declarat pentru EVZ Tabără.

Laptele înlocuit doar cu iaurt
Tabără va aviza pozitiv iniţiativa legislativă şi va susţine modificarea legii.
Mai mult decât atât parlamentarii nu mai vor ca elevii să primească şi alte produse derivate din lapte. Excepţie va face însă iaurtul, pentru că, potrivit acestora, ar fi mai sănătos.
În acelaşi timp, Ministerul Administrației şi Internelor vrea ca elevii să primească brânză, iaurt, lapte UHT sau chefir, iar în loc de corn, copiilor să le fie împărțite pachete cu biscuiți, batoane sau  pungi cu covrigei, în cazul în care nu se pot achiziționa cornuri.


Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×