2 minute de citit

Mai MULTĂ RAPIŢĂ în UE

Asociaţia europeană a traderilor de produse agricole şi-a mărit prognoza recoltei de rapiţă din UE cu 630.000 t. Astfel, Coceral estimează acum 22,11 milioane de tone. Este cea mai mare cantitate de rapiţă recoltată în ultimii trei ani.

Pentru Franţa, recolta ar urma să atingă 5,48 milioane de tone în acest an, cu o producţie medie de 33,1 dt/ha. Comercianţii îşi pun deja întrebarea dacă producţia 2018 din UE va fi mai mare datorită suprafeţei cultivate cu rapiţă în creştere.
În ultima săptămână din septembrie, la bursa Matif, tranzacţiile s-au încheiat uşor în minus. Cotaţiile rapiţei au crescut pe final de săptămână, fiind susţinute de câştigurile din comerţul american cu soia. Întregul complex soia a înregistrat câştiguri la bursa la termen de la Chicago în comerţul nocturn.

Cotaţiile soia au fost propulsate în sus de exporturile mari. Ministerul american al agriculturii, USDA, a anunţat exporturi de soia de 2,3 milioane de tone – cele mai mari din acest sezon. Aceste cifre s-au situat peste aşteptările comercianţilor.
În America de Sud a început semănatul la soia. În principalele regiunile de cultivare din Brazilia, precipitaţiile sunt suficiente şi condiţiile pentru soia propice.
Sursa: agrarticker.de

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×