VESTE EXCELENTĂ! Este primul an în care Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) va finaliza verificările în teren a suprafețelor solicitate la subvenționare până la data de 30 septembrie. Toți fermierii, inclusiv cei incluși în eșantionul de control, vor beneficia de un avans la subvențiile care li se cuvin pentru 2017.
Controalele pe teren se fac până pe 30 septembrie. Niciodată nu s-a întâmplat așa la APIA! Pentru a putea să facem controlul administrativ și să pregătim plata anticipată pentru 15 octombrie. Plătim anticipat pentru anul agricol 2017-2018. Le dăm fermierilor 70% din total sumă (din schemele de plată finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă, FEGA). Până la sfârșitul lunii noiembrie trebuie să se finalizeze plata anticipată, declară Florea Stoian, șeful APIA Ialomița, pentru TV Știrea.
În acest moment, APIA Ialomița este în grafic cu verificările în teren în vederea pregătirii dosarelor de subvenții pentru plata anticipată.
Suntem în campania de controale pe teren, să vedem dacă fermierul a declarat corect. Vedem cultura, o măsurăm, etc. Trebuie să se înțeleagă că nu controlăm tot, doar eșantionul situat între 5% și 7% din total fermieri și din total suprafață. Facem analiza random și analiza de risc. La cea din urmă sunt luat la puricat fermierii care au avut probleme și care au încercat să mintă, spune Stoian.
Ialomița este județul în care din 372.000 ha solicitate la plata subvențiilor, 321.000 ha sunt exploatate, gestionate de un număr foarte mic de fermieri, 752. Sunt 85.000 de parcele și subparcele digitizate în IPA Online, iar digitizarea acestor parcele pentru 80% din fermierii de aici este făcută de lucrătorii APIA. Este procentul de fermieri mici care se descurcă greu cu completarea cererii unice de plată.
Dacă în 2007, aveam 14.000 de fermieri care solicitau subvenția pe suprafață, în 2017, 10 ani mai târziu, avem 9.704 fermieri care au depus cererea unică de plată. Restrângerea numărului de fermieri este datorată comasărilor de terenuri agricole, benefice vizavi de producțiile agricole realizate. În acest moment, în Ialomița nu mai există palmă de pământ nelucrată Anual, APIA Ialomița le plătește fermierilor subvenții de peste 100 de milioane de euro. Marii fermieri din județ au crescut de la an la an și datorită fondurilor europene și fondurilor structurale, accesate pentru diferite proiecte. Gama de mașini și utilaje agricole deținută de aceștia este identică cu cea a Occidentului, adaugă șeful APIA Ialomița.
Din subvențiile transferate anual în conturile fermierilor, doar 19 euro/ha provine de la bugetul de stat, restul sumelor sunt venite de la Uniunea Europeană, spune șeful APIA Ialomița.
Producțiile agricole realizate aici ar fi mai mari, spune reprezentantul APIA, dacă suprafața ar fi integral irigată. Din 260.000 ha irigate altădată, la ora asta mai avem în jur de 50.000 ha irigate.
Potrivit sursei citate, cel mai mare fermier din Ialomița este Intercereal SA, deținut de Ioan Niculae, care administrează 25.000 ha. În campania 2016, Ioan Niculae a încasat de la APIA, din subvenții, 7,6 milioane de euro, adică peste 38 de milioane de lei.





