Potrivit unui comunicat emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), autorităţile au dispus Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea să stopeze orice transport de cabaline.
Conform ANSVSA, această măsură, citată de Agerpres, urmează să fie menţinută până la clarificarea situaţiei între autorităţile locale, proprietarii animalelor şi reprezentanţii asociaţiei de protecţie a animalelor. În paralel, specialiştii vor continua prelevarea probelor de sânge pentru depistarea anemiei infecţioase ecvine (AIE) pentru animalele identificate de către Autoritatea Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ).
În ultima vreme, organizaţiile neguvernamentale şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) sunt în aflarea unei soluţii într-o problemă controversată: protejarea ecosistemelor naturale forestiere din Pădurea Letea şi protejarea populaţiilor de cai abandonaţi, denumiţi impropriu „cai sălbatici”, ca o posibilă atracţie turistică a zonei.

Potrivit Guvernatorului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Grigore Baboianu, în momentul de faţă în Deltă există între 2.000 şi 4.000 de cai sălbăticiţi, dintre care localnicii deţin circa 1.000 de exemplare.





