2 minute de citit

PLOI, VIJELII şi GRINDINĂ! ATENŢIE, AVERTIZARE METEO!

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis AVERTIZARE METEO de PLOI ABUNDENTE şi INSTABILITATE ATMOSFERICĂ pentru intervalul 3-4 iulie 2017. Mai bine de jumătate din ţară se află sub avertizare de COD PORTOCALIU şi COD GALBEN. 

COD PORTOCALIU în Oltenia, Muntenia, sudul Banatului!
„În intervalul menţionat, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, pe parcursul zilei de luni (3 iulie) mai ales în Oltenia, Muntenia, sudul Banatului şi local în Transilvania şi Moldova, iar noaptea, cu precădere în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Moldovei. Ploile vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină”, avertizează ANM.

harta-avertizare-anm_b

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, în judeţele Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Covasna, Vrancea, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa şi Călăraşi, în municipiul Bucureşti şi în zona de munte a judeţelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov se vor înregistra cantităţi de apă de 50…70 l/mp şi pe arii restrânse peste 80…90 l/mp, îndeosebi în judeţele Teleorman, Giurgiu, Olt, Argeş şi Vâlcea.

COD GALBEN – în Dobrogea, local în Moldova, Transilvania, sudul Banatului, vestul Olteniei şi nord-estul Munteniei se vor înregistra, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţi de apă de 25…50 l/mp.

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Citește mai multe știri →
×