2 minute de citit

Denis Digel, fermierul francez distins cu Ordinul Meritul Agricol vine la RALF 2017

Denis Digel este unul dintre fermierii invitaţi în programul Forumului Internaţional de Agricultură RALF 2017, care va avea loc în această toamnă la Bucureşti, pe 9 noiembrie la Radisson Blu Hotel.

Pentru iniţiativa sa, larg mediatizată în presa franceză şi internaţională, Denis Digel a primit recent Ordinul Meritul Agricol, distincţie importantă a statului francez pentru agricultură.

foto-Denis-Digel_b

Împreună cu alţi 35 de fermieri, Denis Digel a preluat un fost supermarket al unui mare lanţ internaţional, pe care l-a transformat într-un nou centru alimentar, în care fermierii autohtoni comercializează în prezent peste 40 de soiuri de tomate, producţie proprie.

Reuşita lui Denis Digel, care a depăşit obstacolele impuse de piaţă şi de marile reţele de distribuţie, poate fi un exemplu şi pentru alţi fermieri europeni. Povestea lui şi a celor 35 de fermieri francezi, pe 9 noiembrie, la Forumul Internaţional de Agricultură RALF 2017.

logoRALF1_b

RALF – Romanian Agriculture Leadership Forum reuneşte anual marii fermieri din România, într-o amplă întâlnire dedicată bunelor practici şi exemplelor de succes din agricultură românească şi internaţională.

PARTENERII RALF 2017(*lista partenerilor este în curs de actualizare)

Master Partner: KWS SEMINŢE (www.kws.ro)

Professional Partners : AGROCONCEPT (www.agroconcept.ro), DUPONT PIONEER (www.pioneer.com/romania), TITAN MACHINERY ROMÂNIA (www.titanmachinery.ro),AGRIFAC MACHINERY B.V. (www.agrifac.com), CHIEF INDUSTRIES UK (www.chief.co.uk)

Parteneri: VITAL FIELDS (www.vitalfields.com/ro)

Partener Media Principal: Revista FERMA (www.revista-ferma.ro)

Înscrieri fermieri şi companii din agricultură: agriculture@borocommunication.ro

www.ralf.com.ro
www.borocommunication.ro

Un proiect: BORO PR & COMMUNICATION

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Citește mai multe știri →
×