2 minute de citit

Peste 4.000 de contracte de muncă în agricultură, în prima săptămână de aplicare a noului Cod al Muncii

4.129 de noi contracte de muncă au fost încheiate numai în agricultură în perioada 2-9 mai a.c., dintr-un total de 102.870 de noi contracte înregistrate, a anunţat, săptămâna aceasta, premierul Emil Boc, ce ocupă şi poziţia de ministru interimar al Muncii.

Valoarea totală a amenzilor acordate, în aceeaşi perioadă, în urma controalelor efectuate pentru eliminarea muncii la negru în mai multe domenii a ajuns la aproape un milion de euro,  iar controalele mixte, formate din reprezentanţi ai Poliţiei, Jandarmeriei, Inspecţiei Muncii şi Gărzii Financiare vor continua în mai şi iunie.

Amenzi şi pentru angajatori şi pentru angajaţii care muncesc la negru

Dacă până la această dată munca fără forme legale se sancţiona cu amendă contravenţională de la 3.000 lei la 4.000 lei, prin modificările aduse Codului Muncii, care au intrat în vigoare de la 1 mai 2011, amenda contravenţională este de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru angajatorii care folosesc până la cinci persoane fără forme legale, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti, Marilena Balabuti. Angajatorii care folosesc mai mult de 5 persoane fără forme legale de muncă săvârşesc o infracţiune ce poate fi sancţionată cu amendă penală sau închisoare de la 1 la 2 ani.

Pentru prima dată, nu numai angajatorul, ci şi persoana care lucrează fără forme legale este sancţionată, aceasta fiind pasibilă de o amendă contravenţională de la 500 la 1.000 lei.

Cisteste si...

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×