3 minute de citit

AMERICANII INTERESAȚI de LEGUMELE cultivate de FERMIERII ROMÂNI!

OFICIAL MADR! Reprezentanții companiilor americane din România s-au întâlnit ieri, 29 martie, cu ministrul agriculturii, Petre Daea. Americanii au propus construirea unor depozite frigorifice unde să fie colectate legumele și fructele cultivate de fermierii români pentru a fi vândute în marile lanțuri de magazine.

Ministrul agriculturii a discutat miercuri cu reprezentanţii Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO). Astfel, ministrul Daea s-a întâlnit cu top managementul mai multor companii cu activitate în domeniul agricol, alimentar și industrial pentru a identifica noi posibilităţi de colaborare în domeniul realizării investiţiilor străine în România. 

Reprezentanţii companiilor americane au propus construcţia de depozite frigorifice regionale pentru colectarea de fructe şi legume de la fermierii români, în vederea deservirii hypermarketurilor din România. Ministrul a punctat că astfel de centre de colectare sunt foarte necesare în România, salutând această iniţiativă, se arată în comunicatul transmis către AGROINFO de Ministerul Agriculturii.

Alte subiecte dezbătute cu reprezentanții companiilor americane sunt:

Identificarea de posibilităţi pentru fermierii români în ce priveşte creşterea suprafeţelor cultivate cu plante pentru producţia de biocombustibili (plante oleaginoase), îmbunătăţirea căilor navigabile privind transportul cerealelor pe Dunăre şi Marea Neagră, la costuri convenabile, optimizarea logisticii şi deschiderea de noi pieţe pentru export.

Programul National de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații din România. Ministerul Agriculturii are în plan reabilitarea a circa 1,8 milioane de hectare în următorii patru ani pentru infrastructura principală de irigaţii. Ministrul Daea a explicat că şi infrastructura secundară va beneficia de modernizare, întrucât vor fi alocate fonduri europene din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, prin submăsurile dedicate în acest sens.

Ministrul Petre Daea le-a prezentat și americanilor programul de sprijin financiar pentru tomate cultivate în spaţii protejate şi cel pentru producătorii de carne de porc.

Cu privire la programul destinat crescătorilor de porcine, ministrul a detaliat că, prin creşterea efectivelor de porci, un obiectiv prioritar pentru MADR, se realizează şi o eficientizare la nivelul pieţei locale, România aflându-se pe locul I în Europa, ca suprafaţa cultivată cu porumb, element de bază în hrana suinelor. Astfel, se creează valoare adăugată a produselor şi ţara noastră ar putea exporta carne de porc către noi pieţe, pentru a căror deschidere se lucrează în prezent. De altfel, ministrul a subliniat că se urmăreşte creşterea efectivelor de porcine şi a productivităţii acestora.

La finalul întâlnirilor, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, i-a asigurat pe reprezentanţii companiilor americane de toată deschiderea şi disponibilitatea pentru colaborare şi pentru îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale.

Sursa: Comunicat MADR

Cisteste si...

bolojan pleaca

A căzut Guvernul Bolojan!

Guvernul Bolojan a căzut cu 281 de voturi pentru. Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR la adresa Executivului […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×